Am citit acum ceva timp in urma, printre mai multe citate, proverbe si maxime, urmatoarea afirmatie "Am blestemat faptul ca nu am pantofi pana in momentul in care am vazut un om care nu avea picioare"...
Nu este infiorator? Nu va pune macar un semn de intrebare?
Eu recunosc ca de multe ori m-am gandit la lucrul acesta... De ce oare ne focusam atentia intotdeauna pe lucruri care ne lipsesc si apreciem prea putin lucrurile pe care le avem deja?
Am ajuns sa pot spune ca poate exista in natura umana un microb care ne face sa apreciem un lucru abia dupa ce l-am pierdut...
Si gandindu-ma la toate intrebarile de mai sus si multe altele, mi-a venit in minte o situatie actuala... prezentul in care eu apreciez, traiesc, simt, zambesc, multumesc, visez...
Sunt fericita cu ceea ce am, cu persoanele de langa mine, cu barbatul pe care l-am asteptat si care nu a intarziat sa apara..a ezitat si el, am ezitat si eu, iar acum ne regasim in aceeasi pagina a jurnalului meu, a vietii mele si a lui, ne regasim in lumea noastra...

























