"De ce inchizi ochii pe jumatate, in joaca, si ne arunci priviri incete? Inceteaza, inceteaza! Zadarnica ti-i osteneala. Acum suntem altii. Tineretea s-a dus. Nazuinta noastra e padurea. Ratacirea a disparut. Noi privim reteaua magica a lumii ca pe un lucru de nimic." Si deodata, am simtit fiorul. Da. Corpul ii este garbovit, mersul sovaielnic, dintii au cazut, vederea se stinge, surzenia creste... ai sai nu mai dau atentie vorbelor sale urmarindu-l in fuga; nu demult copil, nu demult tanar, pe negandite la fel ca o tigroaica l-a prins din urma. Stai!...ceva imi spune ca batranetea nu e chiar atat de rea; batranii nu reprezinta doar oameni care au ramas fara putere, oameni inutili societatii in care traim.
"Esti batran, e timpul sa te odihnesti."... "cum asa? Daca as alerga la surse si as fi aproape de tinta, ar trebui sa ma las moale in loc sa ma incordez si ma mult?"
Batranii sunt oamenii care vad stand jos, ceea ce un tanar nu poate vedea stand in picioare. Ridurile lor ar trebui pur si simplu sa arate numai unde au fost zambete. Dar timpul nu iarta pe nimeni. Timpul nu are rabdare si cu toate acestea, cand frunzele vietii se zbarcesc si se usuca, ciorchinele este mai dulce si mai rosu.
Batranetea isi are frumusetea ei, o frumusete care nu mai naste pasiuni avantate, o frumusete care se linisteste, se stinge. Si asa cum ea incepe ca toamna, cu melancolii, cu umbre care se lungesc, cu reverii si doruri vagi, nu are de ce sa nu continue cu o iarna a amintirilor frumoase din copilarie, cu o vara fierbinte a tineretii pline de pasiuni arzatoare si profunde si sa se termine cu un nou inceput al unei primaveri plina de flori parfumate, arome delicate, copaci infloriti, adieri dulci care sa ramana in urma lor...
Putini oameni sunt cei care stiu sa fie batrani!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu